Fac stand-up comedy.Sunt comediant adica. La inceput, cand cineva ma intreba cu ce ma ocup ii spuneam ca sunt stand-upist, dar imediat trebuia sa dau tot felul de explicatii, ce inseamna, de unde vine asta, e ca Seinfeld?….asa ca am renuntat. Acum le spun pur si simplu ca sunt comediant. Asta o intelege toata lumea, fiecare in felul lui, un fel de claun, dar pentru adulti, un fel de Tociu si Palade, unu’ care te injura si rade de tine?! Ii las sa inteleaga ce vor, e mai usor asa, in definitiv nici eu nu pricep prea bine daca imi spune unu’ ca el e inginer in exploatarea nucleara.
De- asta cand dau de cate un om care intelege despre ce vorbesc cand spun stand-up comedy ma surprinde. De asta m-a surprins telefonul pe care l-am primit..
“ Buna ziua. Am numarul asta de pe site. Sunteti stand-upist, nu-i asa?”
“ Da. Cu asta ma ocup.”
“ Am o….petrecere in seara asta,in club si artistul care trebuia sa vina m-a lasat balta in ultimul moment. Sunteti interesat?”
Acum ceva timp am invatat ca nu viagra online buy e bine sa refuzi un patron de club care te cheama, dar nu e bine nici sa accepti showuri de-astea de ultim moment. Adica a avut un motiv bun sa renunte asa de-odata cel care trebuia sa vina? In plus oriunde s-a anuntat petrecerea asta, a aparut numele lui nu al meu. Sa accept show-ul asta ar fi neloial si fata de colegul de bransa si fata de spectatorii care se asteapta sa il vada pe el. Asa ca m-am hotarat sa refuz in cel mai politicos mod pe care il conosc.
“ Sigur, mi-ar facea placere sa va ajut. Tariful meu este de 500 de euro.”
“ Nici o problema.”
Hmmm la asta nu ma asteptam.
“ Plus incasarile din bilete.”
“ De la sine-nteles.”
Nici macar nu s-a gandit inainte sa raspunda. Oare o fi beat? Iar imi face Alex vreo gluma?
“ Alex? Te-am prins!”
“ Poftim?”
“ Nimic.”
“ Daca asta este tot va astept diseara la 9.”
“ O sa fiu acolo.”
M-am gandit ca ori am dat de cel mai disperat patron de bar, ori sunt cel mai naiv comediant din tara asta. Oricum daca era o gluma nu aveam de gand sa dau satisfactie nimanui asa ca la 8 fix am iesit pe usa fara sa spun nimanui ca am spectacol si fara sa fiu nici eu prea convins de asta.
La 9 fara zece sunt la adresa pe care mi-a dat-o patronul. Spre surprinderea mea chiar este un club aici. In strada se vede doar firma luminoasa, clubul e la subsol. De fapt presupun ca e la subsol pentru ca nu se aude nici un sunet pana la mine. Aprind o tigara. Cand ajung la jumate imi dau seama ca incerc sa trag de timp. Constatarea ma ia prin surprindere si ma enerveaza. Niciodata in viata mea nu am intarziat la un spectacol si nu am de gand sa fac din asta o premiera. Incep sa caut un cos de gunoi ca sa arunc tigara. Cam dupa o jumatate de minut realizez ca iar o fac. In mod inconstient incerc sa intarzii clipa cand trebuie sa intru in club.
Am aruncat tigara pe jos fara sa o mai sting si ma indrept spre intrare.
Incep sa cobor scarile, da clubul e intr-adevar la subsol, si ma gandesc ca ceva nu e in regula. Cu cat cobor mai mult, imi dau seama. Scara asta nu e luminata. Nici macar un bec chior, nimic. Cum naibii o sa evite astia un proces in caz ca isi rupe vreunul gatul aici? Isi permit sa plateasca 500 de euro intr-o seara, dar nu-si permit o nenorocita de instalatie electrica? Ma calmez singur si imi spun ca nu e treaba mea cum isi gestioneaza clubul asta banii.
Exact cand termin gandul dau cu capul in ceva ce parea sa fie un perete. Il pipai si cam la mijloc dau de o clanta. Apas pe ea, intru si….surpriza. Inauntru este la fel de bezna ca si pe scara aia nenorocita. Ma rog, cu exceptia barului foarte lung si a unui reflector care bate drept pe scena. Ma simt dintr-o data ca o molie supradimensionata si ma indrept spre lumina. Ma asez la bar si vreau sa cer o cafea.
“ Ati ajuns chiar la timp.”
Vocea de la telefon. Ma intorc.
“Mda. Nu pot sa spun ca a fost usor. Scara dumneavoastra”
“ Important e ca sunteti aici. Trebuie sa incepem imediat. Toata lumea va asteapta.”
Ma uit la omul asta care vorbeste cu mine si incep sa ma enervez din nou. El m-a sunat pe mine, nu invers, el mi-a cerut ajutorul si acum dupa ce l-am scos din rahat nu vrea sa ma lase nici macar sa-mi trag sufletul. Zambeste, dar imi dau seama ca o discutie nu o sa faca altceva decat sa ma enerveze si mai mult. Abandonez gandul la cafea si ma duc pe scena.
Ma asez in dreptul microfonului, exact in fasia aia de lumina de la reflector si inchid ochii o secunda. Imi place sa fac asta inainte de spectacol. In clipa aia cand inchid ochii simt, miros si aud toata sala. E momentul care ma bucura si ma calmeaza intotdeauna. Mai putin acum. Deschid ochii si atunci, in secunda aia ma izbeste. Nu e doar intunericul desi contribuie destul de mult. Stiu ca sala e plina mai degraba din instinct. Problema e sunetul. Mai bine spus lipsa lui. In toata sala asta de mai mult de 60 de metri nu se aude nici cel mai mic sunet. Nici o vorba, nici un clinchet de pahare, nici macar o tigara care sa sfaraie. Ma uit spre bar. Nici o cafea care se prepara, nici o miscare. Barmanul sta pe un scaun si aproape ca reusesc sa-i aud respiratia. Ce naiba gluma proasta proasta mai e si asta? Nu sunt usor impresionabil asa ca imi spun ca o gluma de 500 de euro merita tot efortul si incep spectacolul.
“ Am citit un articol care spunea exact asa- femeile fac sex din mila si din plictiseala. Cum adica din plictiseala, ati vazut voi vreo femeie care sa stea asa plictisita si sa spuna- fata e-o plictiseala de-as suge o pula aici.”
Inceputul e intotdeauna greu, dar chiar nimeni nu rade? Tot timpul se gaseste cineva sa rada sau sa comenteze gluma asta. De data asta nimic si nimic si nimic dupa fiecare poanta. Incep sa-mi pierd energia si rabdarea si imi las gandurile sa umble aiurea. Niciodata nu mi s-a intamplat asta. La nici un spectacol. Nu se rade nici macar o data. Vocea mea ramane singurul zgomot din camera asta. La un moment dat mi s-a parut ca aud scrijelitul unui creion pe hartie. Ma chinui sa tai intunericul cu privirea. Vreau sa vad cum arata imputitii smecheri care au platit bilet la un show de stand-up comedy ca sa stea in cea mai nenorocita liniste pe care am auzit-o eu vreodata.
Incep sa-i urasc pe oamenii astia pe care nu-i cunosc si cu cat trece timpul imi vine sa tip la ei, vreau sa le strig ceva tare in fata, sa-i jignesc, orice numai sa aiba o reactie. Sa ma injure, sa se ridice si sa plece, orice numai mutenia asta nu. Ma intreb daca nu cumva am surzit brusc. Oare sala face zgomot si eu nu pot sa aud? Imposibil. Imi aud vocea. O aud foarte bine, aproape enervant de tare. N-ar fi mai bine sa soptesc? Sunt singurul care tulbura lucrurile pe aici. Eu cu vocea asta si cu reflectorul asta tampit care ma orbeste in ultimul hal.
Nu mai e nevoie sa caut solutii. Am ajuns la poanta cu “ in Romania nu ar putea sa existe supereroi. Daca ar fi la noi Femeia Fantastica, s-ar casatori cu Romeo Fantastic si ar face copii fantastici. Copilul Minune. Eu unul nu vreau sa-l vad pe Copilul Minune zburand la concerte.”
Asta e ultima. Acum aia cu “ va multumesc foarte mult si va astept si la alte spectacole”. Astept pe dracu’. Mai raman cateva secunde pe scena. De fiecare data oamenii aplauda la sfarsit. Bine-inteles ca astia nu se obosesc. Liniste. Niciodata nu m-am simtit mai prost si mai aiurea dupa un spectacol. Ma duc spre bar hotarat sa beau o cafea si sa nu-i iau nici un ban patronului. Asta sa-mi fie invatatura de minte sa mai accept vreodata in viata mea spectacole puse in ultimul moment.
Omul cu care am vorbit la telefon e cu spatele la mine asa ca nu ma aude venind. Dar eu il aud. Vorbeste cu barmanul.
“ Ei vor sa invete sa fie oameni.”
Chiar am auzit asta sau mi s-a parut? Ma uit in sala, e plina. Plina de oameni ce naiba. Disting prin intuneric capete, maini, picioare. Vreau sa ma asigur asa ca ma holbez efectiv la tipul cel mai apropiat de mine. Un cap, doua maini, doua picioare. E in regula. Isi intoarce capul si ne privim in ochi. Asta nu mai e in regula. Ochii aia au ceva, nu stiu ce, dar aia nu sunt ochii unui om. Simt o mana pe spate. Ma intorc sau mai bine zis sar pe loc. E patronul. Incep “ imi pare rau, nu stiu ce s-a intamplat.”
“ A fost foarte bine. 500 de euro si incasarile din bilete cum ne-am inteles.”
Asta e prost? Ma uit la mana in care tine banii si cu un gest mecanic ii iau si ii bag in buzunar.
“ Serios. Nu stiu ce a fost cu mine in seara asta.”
“ Ai dat dovada de mult profesionalism. A fost perfect.”
Zambeste si se intoarce cu spatele la mine. Mi-a pierit tot cheful de cafea. Vreau doar sa ajung acasa si ma culc.
Toata noaptea am visat o pereche de ochi ciudati, inumani care se uita la mine.
M-am trezit dupa-amiaza mai obosit decat m-am culcat si constient ca daca nu ma grabesc iar o las sa me astepte. In mai putin de o ora sunt in restaurant. Asta este genul de loc care imi place mie. Lumina, muzica, oameni care vorbesc unul peste altul. O vad asezata la o masa langa fereastra. Am intarziat. Stiu ca o sa urmeze o cearta pe tema asta. Langa ea e o masa cu cativa oameni imbracati decent. Imi pare rau pentru ei ca s-au asezat acolo.
“ Buna. Scuze ca am intarziat.”
“ Ma rog.”
O las sa vorbeasca singura pentru o vreme. N-am chef de cearta. Pentru distractie incerc sa prind conversatia de la masa vecina.
“ Avem o tara foarte frumoasa, dar aici nu ar putea sa traiasca niciodata supereroi. Uite spre exemplu Femeia Fantastica. Pun pariu ca s-ar casatori cu Romeo Fantastic si ar face copii fantastici: Copilul Minune.”
Toti rad de gluma, inclusiv cel care a spus-o. A uitat sa adauge ca nu-i poanta lui. A spus-o ca pe ceva spontan, de moment. Ma simt indignat si hotarasc sa ma intorc catre cel care a vorbit. Vreau sa vad daca ma recunoaste, vreau sa-i vad fata cand o sa-i spun ca a auzit gluma asta intr-un show de stand-up. Al meu.
Ma intorc si ma trezesc fata in fata cu ochii care m-au bantuit toata noaptea. Anormali, ciudati, la fel ca prima oara cand i-am vazut. Ochii se uita la mine si ma recunosc, imi zambesc si aud o soapta aproape neinteligibila “ Multumesc!”.
O poveste de Syrinx.
Tags: bar stand-up comedy, club stand-up comedy, clubul de stand-up comedy, comediant, locatie stand-up comedy, stand-up comedy, stand-up comedy 2009, stand-up comedy 2010, stand-up in the city, standup comedy
